iar oamenii care posteaza aici, cei mai multi dintre ei, dupa volumul de cuvinte insirate fara noima si oricum fara legatura cu tema, ma fac sa ma intreb in cel mai sincer mod posibil, oare, sunt sanatosi la cap??

imi pare rau ca aceasta emisiune a fost un esec, pt multe emsiuni vi le-am urmarit cu interes. poate o veti relua, alegandu-va cu atentie invitatii. succes in continuare!

Oh, I’m sorry… tu asteptai un raspuns de la mine… ceva de genu’? Am crezut ca intrebarea e retorica…

Lumea este in criza. Iar noi, cei care ne consideram chemati sa luminam Lumea, si noi suntem in criza. Aici e problema.

Just a simple question: De ce folosesti pluralul la persoana I ?
Cine sunteti “voi”? “care va consideram chemati sa luminati Lumea”? Cine sunt “ei”?
Stii tu ce inseamna criza adevarata in viata ta? Sa reformulez: Sertorius, ideile acestea iti apartin sau le-ai citi si preluat de la altii?

Ce bine ca Dumnezeu nu este afectat de niciun “-ism” (nici macar de “crestinism”), de-acesta artificial creat de mintea omului, ca altfel nu stiu ce ne faceam! O, nenorocitii de noi! Cine ne va elibera de trupul acesta de moarte?
Mai are Isus vreo lumina de oferit?

Cat sunt de slab! Cat sunt de orb! Cat sunt de ignorant si superficial!
De ce nu merit moartea chiar acum? Fiindca ar fi mai usor? Da, pt. mine ar fi mai usoara…
Cine stie ce-i in sufletul meu? Ah, Doamne!!! De ce am devenit asa de ticalos??? De ce pun la suflet atat de mult?
Degeaba imi spun: “N-am sa mai fac un anumit lucru”. Ne propunem… facem promisiuni…
Mult-laudata vointa este o forma de evadare, de ignorare a realitatii. Actul de vointa dovedeste ca noi nu suntem de acord cu noi insine, si ca o latura a noastra incearca sa puna cu botul pe labe o alta latura a noastra. Actul de vointa se naste din constiinta duplicitara, este expresia unui crancen razboi interior. Asta dovedeste ca noi nu suntem convinsi de ratiunea faptelor noastre, de aceea ne incordam sa ne silim ca sa atingem obiectivul, chiar trecand peste dorintele noastre secrete. Daca noi n-am fi duplicitari, am mai avea nevoie de vointa? Actul de vointa este o viclenie a mintii, care refuza sa inteleaga, prefera solutiile violente si imediate. Daca nu intelegem impasul in care ne zbatem, vointa nu ne ajuta la nimic. E o forma de a ne ascunde contradictiile, de a le ignora. In loc sa le intelegem, preferam sa luam decizii. Curajul suprem al unui om este de a se vedea pe sine asa cum este, fara a se blama, fara a se idealiza. Omul superficial prefera sa ia o hotarare decat sa o inteleaga. Unde exista intelegere, totul se petrece de la sine, spontan… fara chinurile alegerii, fara exercitii de gimnastica a mintii si a inimii, vointa se naste numai pe taramul fricii si al ignorantei. Toate impasurile pe care in mod real le-am depasit nu mi-au cerut nici un efort, nici o metoda, nici un plan de bataie, ele s-au destramat de la sine. Intelegerea a facut a dispara necesitatea vointei, nici nu mai exista ideea de efort. Efortul de a ne elibera de-o anume contradictie, oricare ar fi ea, e cea mai buna dovada ca vrem sa ramanem in aceeasi stare…
In constiinta noastra se desfasoara batalii crancene, dar nu intre bine si rau, ci intre ceea ce credem noi ca suntem si ceea ce suntem cu adevarat. Eu, de pilda, nu cred ca as putea comite un gest incalificabil (prin cuvant sau fapta – sa zicem crima), am despre mine acesta iluzie magulitoare. Cand vad totusi ca sunt capabil de asemenea gesturi, ma revolt, am o stare de contradictie. De unde vine revolta mea? Din pricina ca am facut un om sa sufere… sau fiindca eu n-am fost la inaltimea idealului pe care mi-l impusesem, il faurisem despre mine? Suferinta aceasta este o expresie a sensibilitatii sau a vanitatii?
Observam cu umilinta, in singuratate si sinceritate neprafacute, ca nu suntem atat de grozavi cum ne-am inchipuit, nici atat de delicati, nici atat de inteligenti…
Creatia, iubirea, inteligenta sunt spontane. Ele nu se pot obtine prin efort, exercitii sacre si-o viata de calugar ascet. Dar chiar acel efort este de fapt o mare iluzie. Ne ascundem in efort din comoditate. Actul de vointa autoimpusa exprima o stare de contradictie. Important este intelegerea acelei stari de contradictie. Si odata ce in constiinta noastra se instaleaza intelegerea, vointa nu mai are nici un rost. Ea nici macar nu mai exista. Inteligenta ne ajuta sa ne eliberam din impasuri fara efort, fara chinuri, fara exercitii.
Sentimentul vinovatiei urmareste cred existenta fiecarui om cat de cat constient de actele sale. Nimic nu se pierde… si cu atat mai mult erorile/greselile noastre. Gesturi, pe care noi le socotim neinsemnate, o vorba spusa in treacat, pot schimba destinul unui om. Daca vad la un om suspiciune, teama de viata ura, opacitate, cinism, fara indoiala ca si eu am contribuit ca el sa se comporte in acest fel. Si eu sunt vinovat de suspiciunea si durerea lui. Uneori direct… si de cele mai multe ori indirect. In orice lucru urat si “rau” care se intampla in viata oamenilor exista complicitatea noastra, partea noastra de vina. De multe ori gesturile noastre iresponsabile se intorc asupra noastra cu o energie sporita. Atuci intram in panica si ne plangem ca “viata e absurda”… “viata e urata si rea”… “viata e de rahat”… e nedreapta…
Dar mai usor si mai placut e sa condamni, sa te indignezi, sa ai crize de isterie… si mult mai greu e sa vezi cu luciditate contributia ta, partea ta de vina. Daca lumea este rea si meschina, este asa pt. ca eu si tu (si altii, la fel ca noi) am ajutat sa ajunga asa.
Multi oameni se plang ca nu sunt intelesi … Ocupati pana peste cap cu viata noastra interioara, nu mai avem timp sa intelegem pe altii si din aceasta indiferenta se naste placerea de a da sfaturi. Doar analizam problema, nu mai avem timp si pentru a o trai. A intelege nu inseamna neaparat “a te pune in pielea celuilalt”, ci a trai cu intensitate eroarea, fara sa stabilesti cui ii apartine. A nu intelege eroarea celuilalt e un act de lasitate. Ne e frica sa nu descoperim, mergand mai adanc, ca eroarea celuilalt este, intr-un fel, si eroarea noastra… sau in primul rand eroarea noastra. Din aceasta frica refuzam sa intelegem si transformam frica intr-o teribila intoleranta. Intoleranta rece si arbitrara e adeseori teama de a-ti sonda propriul tau abis. Cunoasterea de sine (si implicit a celorlalti) incepe odata cu intelegerea limitelor mintii si, prin urmare, nu te poti iubi decat atunci ajungi sa te intelegi, cand iti accepti singuratatea (in mijlocul multimii).
Vrem sa fie lumea sincera cu noi ca sa ne asiguram ca nu suntem singuri!
Ne laudam adeseori ca suntem capabili sa suportam adevarul despre noi, pretindem altora sa fie sinceri cu noi… si de cele mai multe ori tocmai adevarul ne umple de furie.

Sertorius, am sa-ti spun ceva. Un camatar avea doi datornici: unul ii era dator cu cinci sute de lei, iar celalalt cu cinzeci. Fiindca n-aveau cu ce plati, i-a iertat pe amandoi. Spune-mi dar, care din ei il va iubi mai mult?

“Asteptatorii” (ghilimele de denumire, fara tenta ironica) mai au vreo orientare profetica in actualitate?

Daca ati fi “asteptatori” (in adevaratul sens al cuvantului, care defineste o realitate) n-ati fi in criza, dar acum ziceti “ne-am imbogatit, cunoastem, am auzit, am citit, am auzit, am trecut prin asta, nimic nou sub soare, am experimentat, avem profetia, avem teorie indeajuns, nu ducem lipsa de nimic”. Tocmai de aceea criza voastra ramane!
__________________________
Va doresc sa experimentati intr-o buna zi ce inseamna sa ajungi in criza… la constientizarea mizeriei interioare!

http://www.youtube.com/watch?v=SGeZYednWtI

“In fata unei asemenea panorame ingrijoratoare, mai are Biblia vreo lumina de oferit? “Asteptatorii” (ghilimele de denumire, fara tenta ironica) mai au vreo orientare profetica in actualitate?”"

ASTEPTATORII –apocaliptici -nu au avut niciodata nimic de oferit societatilor in care au aparut.
Istoria este plina de -secte apocaliptice ;–esenienii ,,…anabaptistii in sec 16-lea adventistii si seven day adventistin sec 19-lea.
Raspunsul nu este la sectele apocaliptice. !!
Foarte buna observatia facuta de tine.
Beni

Motto: Cel ce iubeste adevarul trebuie macar o data in viata sa se indoiasca de toate. Mai bine este ca, intemeiat pe adevar, sa invingi o parere, decat intemeiat pe o parere sa te invinga adevarul. Adevarul nu include numai rezultatul, ci si calea care duce la el. Oricine cunoaste un adevar e stapanul celui ce nu-l cunoaste. Adevarul… dumnezeul omului liber.
**************************************************************************************
Recunosc ca unele probleme imi sunt cu desavarsire straine, si nici acum nu stiu daca sa ma suspectez pe mine, sau fondul acestor probleme. Sigur, daca sensibilitatea mea nu inregistreaza o problema, eu o consider inevitabil falsa, dar s-ar putea ca aceasta siguranta sa se nasca din orgoliu. Intelepciunea se naste din sensibilitate, nu din trecerea anilor; parul alb nu constituie o garantie de nici un fel. Tineretea biologica in sine nu e o dovada nici de inteligenta, nici de sensibilitate. Nu cred ca exista un tanar care sa aiba tineretea si ingenuitatea lui Edi. Fiind liber de prejudecati si anumite idei preconcepute, poate vedea cu usurinta ce este fals si ce este adevarat atunci cand priveste la anumiti oameni si ideile lor.
Orice generatie, intr-un mod aproape mecanic, deci superficial, invata din experienta generatiei trecute. Dupa o generatie “romantica”, va urma intotdeauna o generatie ceva mai cinica. Generatia mai tanara va avea mereu ceva de reprosat generatiei mai varstnice. Dar astea sunt aspecte mecanice, de suprafata. NU cred ca o generatie e o masa amorfa, compacta, ca toti tinerii dintr-o generatie sunt sceptici si ca toti tinerii dintr-o alta generatie sunt romantici. Dand prea multa importanta psihologiei unei generatii, neglijam personalitatea individului. Am fi nedrepti daca n-am recunoaste ca, asa cum exista psihologia unui individ, exista si psihologia unei generatii. Numai ca psihologia unei generatii e intotdeauna ceva superficial, suma unor adevaruri comune neorganic asimilate. Asa ca e intotdeauna superficial sa punem pe seama unui tanar pacatele unei intregi generatii, din aceasta confunzie se naste ridicola fraza “asa sunt tinerii de azi”. Ridicola nu e numai lupta dintre generatii (care nu exista, practic), ci si solidaritatea dintre generatii. Numa leaga de un om varsta (faptul ca suntem din aceeasi generatie, n-am trait niciodata acest sentiment de puerila solidaritate), ci inteligenta, nobletea si farmecul lui. Cand cineva, vrand sa obtina asentimentul meu, imi aduce in loc de argument sentimentala si mizerabila fraza “suntem din aceeasi generatie”, gaseste tacerea mea in loc de raspuns (sa nu spun mai multe). Ideea de solidaritate intre generatii se naste din frica.
Omul prin natura lui, inzestrat de Dumnezeu, este bun si generos; el se poate degrada in timp, prin incapacitatea de a depasi provocarile si impulsurile vietii (aici e ceva mai complicat cu existenta pacatului… nu sunt teolog). E firesc deci ca la oamenii tineri sa existe mai multa puritate, exigenta morala, noblete, avant de cunoastere. Si important, d.p.d.v. psihic, nu este tineretea, ci pastrarea tineretii. Important e sa ramai tanar!
Ar fi de asemenea nedrept sa neglijam si rolul factorilor biologici. Cand eram copil sau adolescent (nu ca acuma sunt batran – am 31 si ma privesc ca la 20 de ani… multi zic ca nu m-am maturizat in gandire poate au dreptate) moartea era o idee, o ipoteza poetica, o realitate indepartata, straina de mine, acum stiu ca moartea e un fapt implacabil si ireversibil. Boala nu exista – n-avea nicio legatura cu mine. Desigur ca certitudinea mortii, boala, experienta vietii, oboseala, grijile de toate felurile pot lovi in ceea ce intelegem prin tinerete. Sa nu idealizam prea mult de dragul psihologiei. Tineretea inseamna nu numai o inima tanara, ci si un trup tanar, sanatos. La multi oameni ruina sau chiar oboseala biologica se confunda cu intransigenta etica. Nu ei au parasit viciile, ci viciile i-au parasit pe ei (imi aduc aminte ca Edi a povestit despre un nene in varsta care spunea ca nu mai are cum sa fie ispitit de pofta sexuala datorita lipsei… intelegeti voi … lol ) In virtutea lor ei n-au nici un merit, caci nu se poate numi virtute incapacitatea de a practica viciul. Acesti oameni, dupa expresia comuna “au uitat ca au fost si ei tineri”, capata obiceiul de a se indigna de fiecare miscare mai spontana a vietii si se pierd in ridicole comparatii intre tineretul de azi si tineretul de ieri (ati observat si voi, mai ales aici pe forumuri?). “Pe vremea mea”, “parintii mei”, “noi faceam asa… nu faceam in halul asta” etc. E nedrept sa judeci un tanar dupa principiile etice pe care ti le-a nascut oboseala biologica. Sper sa nu fac niciodata aceeasi eroare cand voi imbatrani (hmmmmm…) Omul tanar are nevoie disperata de libertate… de independenta, e normal ca atata dadaceala poate sa-l exaspereze. Sunt oameni in varsta de “buna credinta” care n-au trait anumite experiente si care tin cu tot dinadinsul ca aceste experiente sa fie consumate de copiii lor. Acest transfer de aspiratii este, de ce le mai multe ori, primejdios (neloial, nedrept). Tinerii sunt obligati efectiv sa “consume” experiente cu care n-au nimic in comun numai ca parintii, rudele sau prietenii sa fie impacati. Acest lucru e o barbarie, fiindca e ceva lipsit de respect si primitiv ca mentalitate sa-i impui unui om experiente de care n-are nevoie. Auzim mereu fraze de genul: “Eu n-am putut sa fiu medic. Macar fiul meu sa reuseasca”… “fetita mea sa se faca balerina” etc. blah .. blah.. blah…. Dar daca fiul nu vrea sa fie medic? daca fata nu vrea sa fie balerina sau misionara in Africa? Daca vrea sa fie chimista sau astronom? Ce te faci atunci? Il obligi sau ii respecti dorintele?
Unii oamenii in varsta au un fel de complex fata de oamenii tineri. Aproape o teama biologica. “Vai, doamne, sa vezi ce destepti sunt copiii din ziua de azi, sa vezi ce intrebari pun, ce jocuri se joaca, ce carti citesc, ce muzica ascuta… s.a.m.d.” Cine vrea sa aiba complexe, n-are decat. Dar de ce atata spaima ?(exagerez putin, insa adevarul e undeva pe aici) Femeile frumoase se tem ca vin altele mai frumoase. Barbatii inteligenti se tem ca vin altii mai inteligenti. Ei si? N-au decat sa vina. De ce inteligenta, frumusetea si cultura trebuie sa constituie motive de ingrijorare? Ar fi trist daca s-ar naste oameni mai prosti, mai meschini si mai urati. In generatiile tineri, in copii exista o forta uriasa de noi descoperiri ale adevarului si rezerve de inteligenta, care de multe ori trec nefolosite. Pacat!
Pacat ca majoritatea tinerilor sunt incarcati de prejudecati si idei conservatoare. Asa au primit de la parinti, asa traiesc… Din punct de vedere psihic, n-am vazut multi oameni mai tineri decat mine (decat Edi, ce sa mai zic!). Daca in stiinta progresul este inevitabil, in credinta (hai sa zicem intelepciune) nu exista progres. Sa nu fiu inteles gresit aici! Nu progresul etic, Doamne fereste!, ci in sensul unei continue perfectionari. Societatea omeneasca e supusa perfectionarii, aici ideea de progres e la ea acasa, in credinta inteleapta care descopera noi adevaruri pretioase … nu. Daca ar exista aceasta posibilitate de progres ar insemna ca crestinii de azi ar trebui sa fie mai buni si mai nobili decat a fost Pavel, ori nici un om normal nu poate sustine o asemenea aberatie. Inteligenta creatoare, intelepciunea prin credinta inseamna intensitate si este libera in spatiu si timp. Cu toate descoperirile si cuceririle de forma, nu putem sustine ca exista un teolog mai profund decat Pavel.
Ce ne lipseste? Tineretea in spirit, deschizatoare de drumuri, de adevaruri sublime pentru timpurile in care traim… de frumusetea Evangheliei, atat de prafuita si trecuta cu vederea de mintea obtuza a omului modern plina de prejudecati si moloz “teologic” invatat din primii ani de viata de la parinti si de la predicatori.
Ruina biologica nu depinde de noi, ea este inevitabila, moartea vine fara sa ne ceara consimtamantul. Prospetimea spirituala sta insa in puterile noastre; de aceea noi ne ocupam in primul rand de tinerete in sens psihic, in sens etic. In aceast context eu inteleg prin om tanar un om vesnic nemultumit de sine. Nemultumirea de sine, cautarea mai profunda a adevarului ca dupa o comoara, prin experienta personala (si nu imprumutat de la altii), e singurul semn autentic al tineretii.

Nu exista ucenici tineri sau ucenici batrani… ci numai ucenici adevarati sau impostori, fie ca au 12 sau 78 de ani. In credinta, in iubire, nu exista batranete…
http://www.youtube.com/watch?v=n7P5jWu9JLo
http://www.youtube.com/watch?v=glDGAo9SIqs&feature=related

Et tu, Brute?